sâmbătă, 13 august 2011

Jennifer Hudson confirmă: “Nu fac parte din grupul ocult Iluminati”


După mulţi ani de tăcere, mulţi artiști ȋncep să vorbească despre fenomenul Iluminati, cu accent pe planul nevăzut de cei mulţi ȋn care se pune la cale viitorul lumii. Autorii sunt reprezentaţi de un grup ocult care veghează destinele omenirii de mii de ani.De curȃnd Jennifer Hudson a comentat zvonurile conform cărora ar fi parte din acest fenomen, potrivit site-ului www.vigilantcitizen.com .

Iluminati este denumirea unor grupuri secrete, referindu-se ȋn special la grupul din Bavaria fondată la 1 mai 1776. Astăzi, Iluminati este folosit pentru a denumi un grup malefic, ce deţine puterea lumii, folosit ca referinţă pentru Noua Ordine Mondială. Este un grup enigmatic și se consideră că adepţii lui se află ȋn spatele tuturor lucrurilor care se ȋntȃmplă ȋn lumea capitalistă, comunistă, islamică, catolică, ȋn familia regală, ȋn cadrul președenţiei americane, ȋn cadrul ONU, UE, al masoneriei, al cavalerilor templieri.

„Mă bucur că cineva a adus ȋn discuţie acest subiect despre Iluminati, pentru că eu ȋl consider cel mai ignorant lucru din lume. Eu nu cred tot ce se spune, nu urmez pe nimeni ȋn gȃndire. Atȃt timp cȃt crezi ȋn ceea ce faci și să nu dai ascultare celorlalţi totul va fi bine. Vă sfătuiesc să staţi departe de ei. Toţi cei care citesc despre ei, vor ajunge să fie parte din grupul lor, ȋn mod involuntar”, a declarat cȃștigătoarea a numeroase premii Grammy,Jennifer Hudson. Zvonurile conform cărora artista ar fi parte a grupului ocult au apărut după ce o parte din familia cȃntăreţei americane s-au sinucis, fiind interpretat ca un ritual de sacrificiu pentru „iniţierea ei”.

Ȋn plus nici un artist nu a negat existenţă grupului ocult ,Iluminati , Jennifer Hudson a declarat „eu nu cred că vreun artist, că vreunul dintre colegii mei de breaslă este parte a acestui grup, ci mai mult cred că efectele grupului se văd ȋn dezinformarea mass-media”. Deși declaraţia lui Jennifer ȋi absoarbe de orice vină pe toţi artiștii, există semne clare care confirmă că artiști precum Lady Gaga și Rihanna sunt parte a acestui grup. Mai mult decȃt atȃt ȋn videoclipul „S&M” al Rihannei, pe ecranul din spatele artistei apare sintagma „princes of the Illuminati”.

Astăzi scriitori precum Mark Dice sau David Icke susţin că acest grup ȋncă există și afirmă că mulţi oameni importanţi au fost membrii Iluminati, printre care: Winston Churchill, familia Bush, Barack Obama, familia Rothschild, David Rockefeller și Zbigniew Brzezinski.

About Balaban Madalina

Digital and social media lover.

You Might Also Like

0 comments:

Trimiteți un comentariu