marți, 22 octombrie 2013

Fericirea de sub nasul nostru se numește zâmbet:-)

Lachen-verbindet.de sunt cei care au demonstrat că nu doar căscatul "se ia", ci și râsul și buna dispoziție. La fel de contagios precum căscatul, râsul a fost vedeta unui experiment în Germania, unde reprezentanții centrului de terapie prin râs au inițiat o campanie cu multă voie bună:-) În metroul din Berlin, o doamnă a demonstrat că râsul transmite mai departe zâmbete și sentimente colorate. Inițiativa nemților vine să pună în valoare și mai mult, dacă mai era nevoie, puterea zâmbetului care are efecte de revitalizare, energizare și de eliberare de stres :-)

Minna Thomas Antrim spunea că "zâmbetele sunt sărutările sufletului", modul nostru de a ne alina, de a ne destresa și reprezintă o abilitate a sufletului de a privi dincolo de sens. Zâmbetul este fericirea de sub nasul nostru și cel mai ușor mod de a o obține

Zâmbetele sunt zilele pline pe care nu le irosim prin încrâncenare, sunt momentele petrecute cu cei dragi, sunt oamenii pozitivi din viața noastră și cei care ne așteaptă acasă. Zâmbetele sunt gratis, sunt o bucurie a noastră, un cadou făcut nouă și celor din jur. 
 Zâmbiți fără teama, pentru zâmbete nu se percep taxe...încă:-)

 
About Balaban Madalina

Digital and social media lover.

You Might Also Like

0 comments:

Trimiteți un comentariu