marți, 15 septembrie 2015

BrandRo - cele mai puternice 100 de branduri romanesti


Gala BrandRo - cele mai puternice branduri românești, organizată de RevistaBiz, va avea loc vineri, 18 septembrie la Galeria Galateca din București. Cea de-a 6a ediție a evenimentului vine împreună cu lansarea cărții Cele mai puternice 100 de branduri din România, selecție care a fost realizată în urma studiului realizat de compania de cercetare Unlock Market Research.

Brandurile românești în lupta pentru diferențiere 

Speakerii evenimentului vor aduce în discuție evoluția brandurilor românești într-o piață în care lupta pentru diferențiere este tot mai acerbă. Mai important decât modul în care trec brandurile românești testul timpului, un subiect pe care eu îl găsesc interesant este acela dacă retro is the new cool?  Și mai mult decât atât, dacă această modalitate de diferențiere este relevantă pentru generațiile viitoare? 

În plus, mi se pare interesant de discutat despre doza de noutate pe care o poate aduce un brand cu tradiție în comunicare, dar și cum aleg brandurile românești să comunice valori locale într-un context global. 
Brandurile româneşti trăiesc o perioadă de vis în ultimii ani. Este momentul în care Made in Ro a ajuns să fie un privilegiu. E adevărat că mai e de lucru până să ajungem să vorbim de super performanţa românească, dar momentul e prielnic lor. Acum credem că ce-i românesc vorbește despre valoarea noastră. Căci ţară în care ne-am născut e parte din ADN-ul nostru, nu o putem schimba. Şi atunci trebuie să fie bine. Asta e important acum! Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research. Sursa: cariereonline.ro

Despre evenimentul BrandRo

Evenimentul este dedicat brandurilor românești, proprietarilor acestora și tuturor celor care pun umărul la construirea lor. BrandRO reunește specialiști în branding, manageri și antreprenori, profesioniști din domeniul marketingului și al publicității într-un eveniment ce aniversează în premiera cele mai puternice 100 de branduri românești.

About Balaban Madalina

Digital and social media lover.

You Might Also Like

0 comments:

Trimiteți un comentariu